Resident Evil 5
Când spunem Resident Evil, gândul ne sare direct la survival horror și zombies. Pentru primele jocuri din serie această regulă se aplica perfect, dar odată cu apariția lui Resident Evil 4, lucrurile s-au mai schimbat. Seria a făcut o trecere spre un nou gen, mai exact Survival Action, elementele horror fiind mai puțin dezvoltate în favoarea unei perspective over-the-shoulder și muniție din belșug. Jocul de față, Resident Evil 5, nu sare foarte mult de la formula lui Resident Evil 4, dar acesta nu este obligatoriu un lucru rău.
În Resident Evil 5 intrăm din nou în pielea lui Chris Redfield (unul din personajele principale din primul joc), iar acțiunea este plasată undeva în Africa, în zona fictivă ”Kijuju”. Tema poveștii se schimbă de asemenea față de jocurile precedente, luând o atitudine mai serioasă și ceva mai credibilă. După dizolvarea echipei S.T.A.R.S. din primele jocuri, a fost înființată B.S.A.A.( Bioterrorism Security Assessment Alliance), organizație ce urmărește eliminarea de pe piața neagră a virusurilor create în laboratoarele Umbrella, mai exact Virusul T și Virusul G. Cei care au jucat Resident Evil 4 știu de existența unei altfel de problemă, ce se încadrează de asemenea în categoria Bioterorism și anume Las Plagas. Chris și Jill Valentine( celălalt personaj principal al primului joc ) fac parte din B.S.A.A., dar în una din primele lor misiuni Jill dispare odată cu Albert Wesker(antagonistul principal al seriei). Trimis într-o nouă misiune în Africa, lui Chris i se alătură o nouă parteneră, Sheva Alomar, scopul lor fiind oprirea unei tranzacții de arme biologice în care este implicat un cunoscut traficant pe nume Ricardo Irving. De aici povestea îi va duce pe cei doi agenți prin orașele sărace ale Africii, prin instalații miniere, rafinării, peșteri, mlaștini și sătucurile băștinașilor.
Resident Evil 5 este unul din cele mai arătoase jocuri din ultima vreme. Motorul grafic MT Framework prezent în majoritatea titlurilor semnate Capcom își face din nou treaba excelent, prezentându-se cu modele detaliate, texturi la rezoluții mari și locații realizate cu atenție la detalii. Din păcate, interactivitatea cu aceste locații este limitată în stilul clasic Capcom, doar anumite obiecte desemnate de producători fiind disponibile. Spre diferență de restul jocurilor din serie, acțiunea din Resident Evil 5 se petrece în mare parte pe timp de zi. Această decizie a deschis pentru producători noi posibilități când vine vorba de efecte de lumină. Trecerea de la interioare la zone exterioare(și invers) se face cu ajutorul unui frumos efect de HDR, simulând adaptarea ochiului uman la lumina din fiecare mediu. Animațiile sunt din nou un element de lăudat, iar coregrafia scenelor cinematice este demnă de Hollywood.
Dacă tot vorbim de scene cinematice, trebuie spus că acestea sunt printre cele mai reuşite de până acum. Grafica acestor scene este in-game și nu sunt pre-randate, ci rulează in-engine ca niște script-uri mai elaborate. Această grafică este ceva mai bună datorită folosirii unor filtre și efecte de către producători pentru a da impresia că avem în față un film și nicidecum un joc. Deși unele voci ne aduc aminte de rădăcinile seriei prin replici ”cheesy” și accente ciudate, voice acting-ul este în mare parte de calitate înaltă. Aceste scene cinematice sunt speciale datorită faptului că pe parcursul lor nu putem să lăsăm gamepad-ul din mână. În orice moment pot apărea faimoasele QTE(Quick Time Events) pentru a ”ajuta” personajele în momentele de acțiune ale cinematicelor.
Cea mai mare noutate pe care Resident Evil 5 o aduce seriei este modul multiplayer. Sheva, partenera lui Chris ne va însoți pe tot parcursul jocului, dar nu trebuie să fie controlată întotdeauna de A.I. Se poate juca toată campania multiplayer împreună cu un prieten, fie prin intermediul serviciilor online oferite de Microsoft și Sony(Xbox Live sau PlayStation Network), fie prin legarea consolelor la o rețea locală, fie pe aceeași consolă via Split Screen. Split Screen-ul folosit de acest joc este unul unic, care în loc să împartă ecranul în două jumătăți egale, creează două părți proporționale cu aspect ratio-ul jocului(16:9) pentru a nu limita raza vizuală. Este greu să te obișnuiești la început, dar după o vreme(sau daca folosești un televizor destul de mare) te vei întreba cum de ai putut juca alte jocuri cu o implementare diferită a modului Split Screen. După terminarea jocului, clasicul mod The Mercenaries – în care trebuie eliminați cât mai mulți inamici în limita timpului disponibil – este deblocat. Multiplayerul se aplică și în acest mod, distracția fiind net superioară când omori zeci de zombi împreună cu un prieten.
Gameplay-ul jocului nu s-a modificat foarte mult față de cel al predecesorului său, perspectiva over-the-shoulder și controlul stop and shoot rămânând intacte. Unii se vor plânge de acest lucru, dar personal mi s-a părut cea mai bună alegere pentru a păstra cât mai mult din tradiția seriei. Deși pare un control identic cu cel din Resident Evil 4, acum personajul acum poate face strafe cu stick-ul analog stânga și poate folosi stick-ul dreapta pentru a întoarce personajul. Modificări au fost făcute și pe partea de shooting pentru a adapta vechiul control de pe PlayStation 2 la noile controllere de Xbox 360 și PlayStation 3, ce dispun de triggere progresive. Pentru fanii lui Resident Evil 4, această schemă de control se încadrează perfect în lumea jocului, acesta devenind mult mai tensionat în momente critice, dar pentru amatorii de jocuri third person shooter în genul Gears of War, acest tip de control poate fi bariera între ei și acest titlu.
Sistemul de „inventory” a fost de asemenea modificat în Resident Evil 5. Acum avem doar nouă căsuțe per personaj în care putem stoca obiectele colectate de-a lungul jocului. Din păcate nu dispunem de o opțiune de a extinde numărul și astfel fiecare căsuță devine extrem de importantă. Armele găsite de-a lungul jocului se împart în Pistols, Rifles, Shotguns, Mangums, Grenade Launchers, Grenades și Rocket Launchers. Fiecare dintre acestea ocupă câte o căsuță din cele nouă, dar aceeași cantitate de spațiu este necesară și pentru fiecare tip de muniție sau obiectele de vindecare(ierburi,ouă, spray-uri), astfel managementul inventory-ului devine o parte importantă a gameplay-ului. Pentru a adăuga și mai multă tensiune, producătorii au decis ca folosirea inventory-ului să se facă în timp real. Din fericire opțiunea de a seta pe săgețile D-Pad-ului armele sau obiectele preferate fluidizează folosirea acestuia. Personajele pot face schimb de obiecte, iar Sheva poate chiar să combine diverse obiecte fără a avea nevoie de o comandă.
Dată fiind criza de spaţiu, Sheva va fi folosită de mulți ca o extensie a inventarului lui Chris în loc să o pună la eliminat hoardele de zombi. Din păcate, A.I.-ul Shevei, deși destul de inteligent pentru a nu rămâne blocată în peisaj sau pentru a nu sta în calea personajului principal, nu știe deloc să conserve muniția. De asemenea, de multe ori folosește pistolul din dotare, deși are destulă muniție pentru arme mai puternice. Eu am folosit-o pe post de sniper, fiind alegerea perfectă datorită preciziei cu care trage. Chris îi poate da și anumite comenzi de-a lungul jocului, în special când vine vorba de asistarea în momentele mai dificile sau de ”despărțirea” temporară a personajelor.
La fel ca în Resident Evil 4, personajele din Resident Evil 5 vor aduna tot felul de comori, bijuterii și aur. Acestea sunt folosite pentru a cumpăra echipament nou sau pentru a upgrada armele. Din păcate această mecanică nu este explicată deloc. În Resident Evil 4 aceste trade-uri și upgrade-uri se făceau la ”magazinele” unui personaj destul de enigmatic, dar acum după fiecare misiune avem opțiunea de a face trading fără nici o explicație. Practic această parte nu mai este introdusă şi în scenariul jocului.
Jocul profită din plin de capabilitățile consolelor din această generație, punând pe ecran un număr foarte mare de inamici simultan. Resident Evil 5 este un joc în care rareori ai momente de răgaz, fiind ”vânat” constant de hoarde de ”infectați”. Pe lângă clasicii zombi, care acum sunt mult mai inteligenți avem și tot felul de creaturi ciudate în stilul clasic Resident Evil. Cei mai de temut adversari sunt evident boșii, unii din cei mai bine realizați de până acum. Ne vom lupta cu o combinație între un liliac și un scorpion, o creatură formată din zeci de tentacule negre, un monstru marin și multe alte creații bolnave ale virusurilor create de Umbrella. Pentru a ne putea descotorosi de aceștia, avem la dispoziție anumite turete amplasate strategic de către producători. Folosite ”cu cap”, acestea ne pot ajuta să scăpăm chiar și de cele mai mari și mai puternice creaturi relativ rapid.
Capcom au făcut o treabă bună când vine vorba de rejucabilitate, deblocarea de noi costume, deblocarea de arme cu muniție infinită și colectarea de ”figurine” fiind un mod foarte plăcut de a îi răsplăti pe cei care joacă jocul de mai multe ori. Cele 10-12 ore investite la prima joacă se pot transforma în 20-30 de ore pentru a debloca tot, iar dacă acest timp este petrecut împreună cu un prieten în co-op, sunt slabe șanse ca experiența să fie una dezamăgitoare.
Capcom au reușit să lanseze Resident Evil 5 ca un nou hit, o experiență completă și satisfăcătoare ce se folosește de toate elementele de succes din jocul precedent și inovează în cadrul seriei când vine vorba de multiplayer și mecanici noi. Jocul nu va bucura doar fanii seriei Resident Evil ci probabil va aduce și noi jucători prin simplificarea controlului și un accent major pus pe multiplayer.
Random Posts
Posted on March 29, 2009 by Game4All
Lasa Un Comentariu 1831 views, 1 so far today |